Pastele ... sau despre timpul copiilor

Imagine... Ma simt atat de copil incat imi voi permite sa ma joc anul acesta cu mine insumi si sa ies dintr-un cotidian matur, coerent, logic, anost...

Am deschis ochii, dar i-am inchis repede la loc, eram copil, nu trebuia sa ma trezesc dimineata devreme... mmm, ce bine e... perna aceea moale, in partea opusa a patului, lenea aceea providentiala pe care o iubeam nespus si mirosul... mirosul diminetilor pline de roua ochilor calzi "asternuti" langa mine.

Uitasem cat de frumos e sa respiri aerul imbalsamat in absenta grijilor copilariei... Ma bucur de fiecare zambet, de fiecare joc, de fiecare incercare de a ma prosti cu cei din jurul meu, de fiecare parada a clipelor deosebite pe care nu o sa le reintalnesc decat intamplator, candva, ametit de bucurie divina.

Si daca plang, nu inseamna ca sunt nefericit... si daca rad, nu inseamna ca sunt fericit, dar daca le fac pe amandoua, s-ar putea sa insemne ca traiesc, ca imi amintesc de mine, de copilul care ma defineste, de esenta pozitiv copilareasca ce imi "reziliaza" toate viciile umane si imi permite sa fiu om.

Multumesc pentru ca pot sa fiu copil. E cu adevarat minunat...

Fie ca Sarbatoarea pascala sa va faca sa reveniti la ludicul copilariei si la gandurile pure!